Timișoara începe secolul XX ca un oraș european în plină dezvoltare. Primar era Carol Telbisz, sub administrarea căruia, în 29 de ani, Timișoara înflorește, transformându-se dintr-o cetate fortificată, într-un oraș cu bulevarde largi și o infrastructură modernă de apă, canalizare și transport public.
Construcția primei stații de epurare începe în primăvara anului 1911 și se încheie în septembrie 1912. După probele tehnologice, stația este pusă oficial în funcțiune, la 26 octombrie. O întâmplare hazlie, dar și cu tâlc are loc tocmai în acea perioadă de probă a stației, iar protagoniștii ei sunt primarul Telbisz și Stan Vidrighin, inginerul ce a coordonat proiectarea și execuția canalizării și a epurării.
În monografia orașului, scrisă de Josef Geml, succesorul lui Telbisz, este amintită o vizită pe teren a reprezentanților primăriei, la stația de epurare tocmai finalizată. Stan Vidrighin, prezentând unei comisii tehnice lucrarea, ia un pahar de apă epurată, direct din Bega pentru a demonstra că apa este curată. Mai mult, el le spune celor prezenți că primarul din Köln a testat o probă de apă epurată, bând-o! Iată ce povestește Geml despre reacția audienței: „… această declarație a fost urmată de un « Pfui!» general, doar Telbisz considera că a fost un gest firesc, căci, așa cum zicea el, «Un primar trebuie să aibă un stomac bun»”.
Dincolo de cuvinte și jocul lor, întâmplarea ne lasă cu o imagine a ceea ce era reprezentativ pentru acea vreme: spiritul de pionierat, deschiderea spre schimbare și inovație, responsabilitatea pentru viitor.
