Centrul educațional Aquapic

Educație, învățare, transmiterea cunoștințelor, sunt valori împărtășite de Aquatim, o companie ce își asumă cu seriozitate misiunea de a conștientiza și educa comunitatea în sensul prețuirii resurselor de apă și protejării mediului. Misiune concretizată, probabil cel mai bine, în tot ceea ce se întâmplă la centrul educațional Aquapic, de pe strada Frederic Mistral, din cartierul Crișan, în apropierea malurilor Begăi. 

Deschis în primăvara anului 2018, la vechea Uzină de Apă Industrială din Timișoara centrul Aquapic a fost construit de Aquatim, fundația Aquademica și Asociația Urban Survey, cu sprijinul ING Bank România, fiind un proiect câștigător al competiției naționale Urbaniada și implicit, beneficiarul unei finanțări nerambursabile de 75.000 Euro.

Activitățile educaționale sunt concepute pentru grupuri de copii, însoțite de cadre didactice – profesori, educatori, coordonatori de cercuri școlare etc. La Aquapic pe copii îi așteaptă, experimente chimice, instalații care prezintă, interactiv, circuitul urban și natural al apei concursuri și jocuri și multe altel.

Abordarea centrului se bazează pe ideea de educație interactivă (experiment și joc), apropiată de natură, prin conștientizarea importanței păstrării resurselor de apă și a unui mediu curat. În același timp, Aquapic vrea să vină în sprijinul educației fomale, facilitând cadrelor didactice predarea noțiunilor și proceselor din domeniul științelor naturale și stimulând interesul copiilor pentru subiecte de acest fel.

Accesul este gratuit și se face exclusiv pe bază de programare.

Centrul funcționează din primăvară până în toamnă. În caz de vreme nefavorabilă, activitățile se suspendă și vor fi reprogramate.

DESCHIȘI PARTENERIATELOR 

În afara activităților curente, Aquapic poate sprijini ințiative din domeniul educațional sau cultural. Centrul pune la dispoziția celor interesați resursele sale, prin găzduirea unor evenimente și activități sau acordarea de consultanță în conceperea și implementarea programelor educaționale, în special, dar nu numai, a celor orientate spre mediu și sustenabilitate.